Chindia a trecută aseară de la agonie la extaz. La fel ca în sezonul trecut, echipa de sub Turn a făcut o primă repriză perfectă. A condus cu 2-0, goluri Popadiuc (22) şi Popa (27), deşi evolua cu un om în minus din minutul 7 (cartonaşul roşu Neguț), intrând la cabină cu un avantaj de două goluri.
Repriza secundă a fost una de coşmar pentru echipa antrenată de Adi Mihalcea, care a fost surclasată total de FCSB. Formaţia lui Nicolae Dică a avut un început de repriză fantastic, în care a marcat de trei ori prin Cordea (49, 55) şi Tamm (59), scorul devenind 3-2 pentru bucureşteni.
Târgoviştenii au încercat să iasă la joc după începutul furibund al gazdelor, dar nu au mai avut puterea să înscrie. Mai mult, FCSB a ratat mai multe oportunități de gol, chiar cu poarta goală (Olaru). Chindia rămâne fără victorie în Superligă şi după etapă a cincea, în etapa următoare urmând să întâlnească la Ploieşti pe CSU Craiova, duminică, de la ora 18,30.
„Măcar să învățăm din greșeli! Sper, că până acum nu am învățat. E același scenariu ca anul trecut. Din păcate, băieții ăștia rămași nu au învățat. La pauză au scos artileria grea cei de la FCSB, fotbaliști de altă clasă… Asta și pe fondul oboselii noastre.
Să mă ierte Dumnezeu, dar am băgat 3 copii under 21 pe teren!Suntem tot mai puțini, acum e și Neguț out. Nu înțeleg nimic! Adică înțeleg că diferența a fost făcut de calitatea superioară. Bravo acestor copii de la Steaua! Vreau să îmi felicit jucători pentru atitudine. Vor veni și rezultatele! Trebuie să arătăm același joc. Primul gol al lor a venit repede. A fost greu să menținem ritmul de joc după pauză. Asta e. Vom vedea ce urmează, o să încercăm să învățăm. Am sentimente contradictorii și nu vreau să spun niște prostii”, a declarat Adrian Mihalcea, la Orange Sport.