Chindia Târgovişte a suferit o nouă înfrângere în Superligă. Echipa antrenată de Toni Petrea a cedat aseară la Cluj, 0-2, golurile gazdelor fiind marcate de Remacle (37) şi Nistor (67). Înfrângerea este una dură, insucces care o poate duce, prin jocul rezultatelor, în Liga a doua pe Chindia.
Un lucru este cert: echipa antrenată de Toni Petrea nu mai stă la mâna ei ca să prindă barajul pentru menținere in Superligă. Inainte de meciul de la Cluj, existau şanse ca formaţia de sub Turn să scape direct de retrogradare. Acum, prin jocul rezultatelor, târgoviştenii pot retrograda direct, chiar dacă bat în ultima etapă!
UTA şi FC Argeş dispută astăzi meciuri importante, cu CS Mioveni şi FCU Craiova, iar dacă piteştenii şi arădenii obţin puncte, în ultima etapă este posibil să nu mai fie suficientă victoria cu FC Voluntari ca să prindem barajul. După meciul de aseară, un lucru este sigur: Chindia poate prinde cel mult barajul pentru menţinere în Superligă.