AcasăLiga 1Adi Mihalcea pleacă de la Chindia. Târgoviştenii, învinşi la limită de Universitatea...

Adi Mihalcea pleacă de la Chindia. Târgoviştenii, învinşi la limită de Universitatea Cluj

Chindia Târgovişte a suferit o nouă înfrângere în campionat, a zecea de când este antrenată de Adi Mihalcea. Antrenorul târgoviştean primise ultimatum de la primarul Cristi Stan inainte de meciul cu Universitatea Cluj, numai victoria urmând sa ii salveze postul. Din păcate, Chinda a fost învinsă la limită de Universitatea Cluj, 0-1, scor care i-a fost fatal lui Adi Mihalcea.

Antrenorul târgoviştean a anunţat la interviurile după meci că va pleca de la echipa de sub Turn, meciul cu Universitatea Cluj fiind ultimul pe banca Chindiei. În zilele următoare conducerea clubului va numi un alt antrenor, care va îi conduce pe târgovişteni la meciul cu Rapid București, programat pe 3 octombrie, la Ploieşti.

„Cred că se vor lua măsuri. Dacă aș fi câștigat aici, aș fi continuat, așa ne-am înțeles. Așa, nu văd cum. Echipa e blocată în fața porții. Am condus multe jocuri, dar nu am câștigat. Chiar nu sunt supărat. Au alergat până în ultimul minut, dar asta a fost. Fotbaliștii au nevoie de un declic, e clar că e nevoie de o schimbare”, a spus Adrian Mihalcea la Orange Sport.

Universitatea Cluj: Gorcea – Chipciu, F. Ilie, D. Ispas, Briceag – Purece, G. Simion, O. Bic – Haită, A. Bălan, Ely Fernandes
Rezerve: A. Păun, Ș. Vlădoiu, I. Filip, Remacle, L. Fulop, Hofman, M. Moraru
Antrenor: Eugen Neagoe

Chindia: Căbuz – Căpușă, Celea, Orozco Fernandez, Dumitrașcu – Akhmatov, Vorobjovas – A. Șerban, N. Chamed, C. Neguț – D. Popa
Rezerve: D. Moldovan, C. Avram, D. Boldor, Jipa, Grubac, Popadiuc, A. Ioniță, Atanase
Antrenor: Adrian Mihalcea

420
- Advertisment -

Scoruri fotbal live

Most Popular

Recent Comments