Acasă Stiri Viitorul Târgovişte a câştigat cupa la minifotbal

Viitorul Târgovişte a câştigat cupa la minifotbal

984233_728079473933332_6648627600519893777_nViitorul Târgovişte a câştigat Cupa României la minifotbal, faza judeţeană, echipa antrenată de Mugurel Ciocmată şi George Preda învingând în finală pe FC Potlogi, cu 8-3. Până în acest ultim act, Viitorul a eliminat în sferturi pe Ştefan Install (8-4) şi în semifinale pe Micro II Târgovişte (2-1). Finala a fost una foarte spectaculoasă, FC Potlogi conducând cu 2-0 în minutul 6.

Viitorul a avut o revenire de senzaţie şi a câştigat în final cu 8-3. Mugurel Ciocmată a început cu Creţu – Brătescu, Albu, T. Matei, Ciocmată, Buhuş, Preda, pentru ca Emil Dobre (Bebe) să răspundă cu Ghiţescu – Voinescu, Lambă, Şeran, Zafiu, I. Ilie, A. Ilie.

„Este primul trofeu major din istoria clubului, la doar doi ani de la înfiinţare. Am câştigat meritat finala, noi şi anul trecut fiind foarte aproape de a cuceri trofeul. Suntem pe un drum ascendent, echipa fiind în creştere. Ne dorim ca în acest an să facem o figură frumoasă la Turneul Final şi să ieşim din grupe. Avem în lot fotbalişti cu experienţă şi sperăm să ne îndeplinim obiectivul”, ne-a transmis managerul Mugurel Ciocmată.

Viitorul va participa în perioada 26-28 iunie la Turneul Final, care va avea loc la Piatra Neamţ. Va participa un număr record de echipe, numai puţin de 52 urmând să ia startul la ediţia din acest an a Cupei României.

- Advertisment -

Most Popular

Chindia, egal prețios la Clinceni. Târgoviștenii au ratat un penalty

Chindia Targoviste a obtinut un punct important ieri la Clinceni, 0-0, rezultat care salta echipa noastra pana pe locul 7 in Liga 1. Elevii...

Chindia Târgoviște, dată afară de pe stadionul ”Ilie Oana”! Unde ar putea juca târgoviștenii in Liga 1

Clubul Sportiv Municipal Ploiești a anunțat faptul că echipa Chindia Târgoviște nu va mai evolua pe stadionul „Ilie Oană”, scrie Gsp.ro. Administartorii de la...

După cinci ani la Chindia, Liviu Mihai si-a reziliat contractul cu târgoviștenii! La ce echipă a ajuns fostul mijlocas târgoviștean

De astazi, Chindia Targoviste a ramas fara un jucator exponential. Conducerea clubului i-a reziliat contractul lui Liviu Mihai, unul din cei mai reprezentativi jucatori...

Fotbalul din Doicești este mai sărac. Nicu Ghiaburu s-a stins din viață

Incepand de ieri, fotbalul din Doicesti este mai sarac. Directorul sportiv al echipei, Nicu Ghiaburu, omul care se confunda cu fotbalul din Doicesti in...