Acasă Stiri Unde-i Fieniul de altădată?

Unde-i Fieniul de altădată?

fieniContinuând analiza Ligii a IV-a la fine de retur, ajungem la locul 8 ocupat poate surprinzător de Atletic Fieni, trupa de sub Leaota fiind mai mult o umbră a echipei care la un moment dat spera la Divizia A. Echipa lui Florin Cernea nu a făcut un tur rău mai ales dacă privim golaverajul, 43 de goluri marcate (al 4-lea atac din serie) și 24 primite, una dintre cele mai bune defensive.

Fienezii au adunat 8 victorii, au remizat de două ori și au suferit 7 eșecuri, ajungând astfel la 26 de puncte, extrem de departe de liderul Flacăra dar fără nicio grijă în ce privește retrogradarea.

Atletic Fieni a reușit victorii senzaționale cu Urziceanca 7-0 sau la Mătăsaru 8-0, dar a pierdut foarte multe puncte de o manieră incredibilă, 0-1 și 3-4 acasă cu Produlești și Tărtășești. De asemenea Sacagiu & co. au fost învinși și de primele două clasate, Moreni și Aninoasa.

Este totuși puțin pentru suporterii de acolo, pentru cei implicați la echipă și pentru însuși orașul Fieni, dispărut acum de pe harta fotbalului mare. E greu să îți amintești trecutul cu barajul pentru A când realitatea arată locul 8 la Liga a IV-a.

Golgeterul formației fieneze este Sacagiu, tânărul atacant reușind să marcheze 12 goluri pentru Atletic. Sperăm ca pauza să fie un sfetnic bun pentru Fieni și din retur să vedem mult mai multe de la echipa lui Sandu Dragomir. Debutul o să fie la Produlești, 3 puncte care sunt obligatorii pentru a fi răzbunată înfrângerea din prima etapă!

- Advertisment -

Most Popular

Flacăra Moreni, victorie importantă la Unirea Bascov. Pucioasa joacă astăzi la Filiași

Dupa egalul din etapa trecuta de la Pucioasa, 2-2, Flacara Moreni a obtinut prima victorie din campionat. ”Lupii” antrenati de Gabi Parsachiv s-au impus...

Chindia, egal prețios la Clinceni. Târgoviștenii au ratat un penalty

Chindia Targoviste a obtinut un punct important ieri la Clinceni, 0-0, rezultat care salta echipa noastra pana pe locul 7 in Liga 1. Elevii...

Chindia Târgoviște, dată afară de pe stadionul ”Ilie Oana”! Unde ar putea juca târgoviștenii in Liga 1

Clubul Sportiv Municipal Ploiești a anunțat faptul că echipa Chindia Târgoviște nu va mai evolua pe stadionul „Ilie Oană”, scrie Gsp.ro. Administartorii de la...

După cinci ani la Chindia, Liviu Mihai si-a reziliat contractul cu târgoviștenii! La ce echipă a ajuns fostul mijlocas târgoviștean

De astazi, Chindia Targoviste a ramas fara un jucator exponential. Conducerea clubului i-a reziliat contractul lui Liviu Mihai, unul din cei mai reprezentativi jucatori...