Federatia Romana de Fotbal a tras la sorti meciurile din turul 3 al Cupei Romaniei. FC Pucioasa are de infruntat un adversar de calibru, SR Municipal Braşov. Meciul se va disputa pe 7 octombrie, de la ora 14,30, la Pucioasa. Echipa brasoveana este antrenata de un dambovitean, Liviu Nicolae.
„Cred că este o tragere bună pentru noi. Cu siguranţă vom avea un joc bun, cu o echipă care are mulţi jucători tineri, antrenată de Nicu Croitoru şi Sică Bârdeş, doi tehnicieni cu experienţă. Vom face tot ce depunde de noi să câştigăm, să ne calificăm în faza următoare şi să ne îndeplinim obiectivul propus pentru această competiţie, acela de a aduce o echipă de Liga 1 la Braşov”, a declarat antrenorul Liviu Nicolae pentru pagina de Facebook a clubului brasovan.