Voinţa Crevedia a avut un campionat destul de bun, terminând pe locul 8 în Liga a IV-a din Dâmboviţa. Clubul din Crevedia nu se va mai număra printre echipele care vor lua parte la viitoarea ediţie de campionat, formaţia din Crevedia urmând să se mute în Ilfov.Managerul George Gavrilescu spune că Voinţa vrea să tragă la cap de serie în Ilfov, urmând ca obiectivul echipe să fie promovarea în Liga a III-a.
„Din campionatul viitor Voinţa se va muta în Ilfov. Vom renunţa la locul din Liga a IV-a din Dâmboviţa, urmând să ne mutăm în Ilfov. Am făcut o cerere către AJF Ilfov, depunând mai multe acte în acest sens. Am primit şi acceptul de la AJF Dâmboviţa, urmând ca în viitoarea ediţie de campionat să ne înscriem în Ilfov. Distanţele in Ilfov sunt mult mai scurte şi am preferat să jucăm în campionatul de la ei. Plus că avem mai mulţi jucători din zonă şi ar fi mult mai uşor pentru noi să jucăm acolo. Noi am mai jucat in Ilfov, nu ar fi o premieră”, a transmis George Gavrilescu.
„Obiectivul echipei va fi promovarea în Liga a III-a”
Dacă în campionatul din Dâmboviţa Voinţa a terminat pe locul 8, în viitoarea ediţie de campionat echipa din Crevedia se va lupta pentru promovarea în Liga a III-a.
„O să facem o echipă mai puternică decât anul trecut. Obiectivul echipei în viitoarea ediţie de campionat este promovarea în Liga a III-a. Chiar dacă campionatul este puţin mai slab, vom avea parte de terenuri foarte bune. În Dâmboviţa erau mulţi jucători cu experienţă, pe când în Ilfov sunt mulţi tineri, dar tehnici. Aseară a avut loc reunirea, unde au participat 30 de jucători. Vom opri doar 20, la restul urmând să renunţăm. Stăm bine financiar, urmăm să oferim salarii şi prime consistente”, mai spune Gavrilescu.
Managerul de la Crevedia mai transmite că echipele de seniori şi juniori A1 vor fi înscrise în Ilfov, urmând că grupele de juniori să joace pe Bucureşti.
