Acasă Stiri Voinţa Crevedia a terminat neînvinsă turul în Ilfov

Voinţa Crevedia a terminat neînvinsă turul în Ilfov

art_151202_crevediaVoința Crevedia a lăsat Dâmbovița pentru Ilfov, alegând să joace în Liga a IV-a din județul vecin. Echipa a făcut un  tur de campionat bun, terminând pe locul secund în, la patru puncte de liderul FC Chitila. Doar trei egaluri a avut Voinţa în cele 11 etape, în rest numai victorii. George Gavrilescu, managerul de la Crevedia, spune că a fost un tur bun pentru Voința şi că nu regretă că a mutat echipa din Dâmbovița.

,,A fost o alegere bună să jucăm în Ilfov. Aici este alt fotbal, alte condiţii şi alte terenuri. Campionatul a fost unul bun pentru noi, dovadă că am terminat turul pe locul secund în clasament. În Dâmboviţa, doar trei-patru echipe erau mai bune, aici campionatul este mai disputat. Avem şanse chiar şi la primul loc, nu este terminat campionatul. Primele două clasate din fiecare serie vor juca în play-off, iar noi putem ajunge acolo. Obiectivul nostru este să susținem barajul pentru promovarea în Liga a III-a şi să-l câştigăm. Vom întări echipa în iarnă, pentru a ne prezenta cât mai bine în retur. Campionatul din Dâmboviţa rămâne o amintire plăcută, cu bune şi cu rele. Nu regretăm că am plecat din Dâmboviţa, în Ilfov sunt condiţii foarte bune de joc”, a transmis managerul George Gavrilescu.

- Advertisment -

Most Popular

Liga a 3-a. Flacăra Moreni intâlnește astăzi pe ACSO Filiași

Derbyul etapei in Liga a 3-a, seria a 6-a se dispută la Moreni, unde Flacara Moreni va intalni pe ACSO Filași. Meciul se anunță...

Chindia se intărește! Neicuțescu și Fomba au semnat cu târgoviștenii!

Dupa ce a avut serioase probleme de efectiv in prima etapa, conducerea Chindiei a inceput sa tranfere jucatori cu ”greutate”. Dupa Daniel Popa, conducerea...

Flacăra Moreni, victorie importantă la Unirea Bascov. Pucioasa joacă astăzi la Filiași

Dupa egalul din etapa trecuta de la Pucioasa, 2-2, Flacara Moreni a obtinut prima victorie din campionat. ”Lupii” antrenati de Gabi Parsachiv s-au impus...

Chindia, egal prețios la Clinceni. Târgoviștenii au ratat un penalty

Chindia Targoviste a obtinut un punct important ieri la Clinceni, 0-0, rezultat care salta echipa noastra pana pe locul 7 in Liga 1. Elevii...