Acasă Stiri Satelitul din Urziceanca a produs surpriza

Satelitul din Urziceanca a produs surpriza

3Una din surprizele „16”-imilor Cupei României s-a produs la Ciocăneşti, unde echipa a doua a echipei din Urziceanca a eliminat după lovituri de departajare Libertatea Urziceanca, formaţie de Liga a IV-a. Lipsită de aportul mai multor titulari, Libertatea a avut un meci dificil cu satelitul care evoluează în Promoţie. Spre lauda ei, echipa a doua a luptat cu ardoare să se califice în optimile Cupei, calificare pe care au reuşit-o după lovitrile de departajare.

Urziceanca începe mai bine meciul, M. Popa (12) şi F. Popa (27) încercându-l pe Vasile cu două şuturi de la distanţă, dar acesta este la post. Urziceanca II are prima oportunitate prin Ilie (30), şut peste poartă din poziţie favorabilă.

Tot satelitul are şansa deschiderii scorului şi tot prin Ilie (34), care scapă singur cu Păun, dar şutul acestuia se duce puţin pe lângă poartă. Ultima ocazie a primei părţi o consemnăm tot în contul gazdelor, Ilie (44) şutând puţin peste poartă din lovitură liberă de la 25 de metri.

Urziceanca II domină repriza secundă

Satelitul Libertăţii începe mai bine şi repriza secundă, Samuilă şutând peste poartă din careul mic. Urziceanca are şi ea o bună şansă de a deschide scorul în minutul 62, dar Grişcău şutează puţin pe lângă poartă din careu. Urziceanca II deschide scorul în minutul 64 al meciului. Ilie ia o acţiune pe cont propriu, driblează doi adversari şi îl învinge pe Păun, ieşit în întâmpinare. Simţind că gluma se îngroaşă, Urziceanca atacă cu toate liniile, dar atacurile haotice ale echipei lui Daniel Ivan sunt respinse cu calm de apărarea bine coordonată de Pătraşcu.

1Până la urmă, Urziceanca egalează pe tabelă, Borţoneanu marcând după o acţiune personală (83). Fluierul final găseşte ambele echipe epuizate, aşteptând fluierul de final al Cristinei Părăluţă. Se intră în prelungiri, ambele echipe având şansa să marcheze în cele două reprize de prelungiri.

Urziceanca are prima oportunitate în chiar primul minut al reprizelor de prelungiri, dar Aioani şutează peste poartă de la 25 de metri. Satelitul are şi el şansa să înscrie în minutul 98, când Tatu ratează incredibil din marginea careului mic. Nu se mai intâmplă nimic notabil şi se trece la executarea loviturilor de departajare, unde satelitul are nervii mai tari, transformând trei lovitruri de pedeapsă, pe când Libertatea, o singură lovitură de pedeapsă.

Satelitul scrie istorie în Cupă

Victoria echipei din Promoţie este meritată, Urziceanca II dorindu-şi mai mult victoria şi calificarea. Daniel Ivan, antrenorul echipei din Liga a IV-a, nu a convocat toţi jucătorii pentru acest meci de teama accidentărilor, preferând să îi menajeze pentru meciul de campionat din prima etapă de la Petrolul. Satelitul aşteaptă urmatorul adversar din optimi, sperând într-o calificare istorică în sferturi. Cel mai bun jucător al partidei a fost Ilie, autorul golulului pentru satelit, un jucător care poate evolua oricând în Liga a IV-a. Înainte de startul jocului, ambele echipe au oferit flori arbitrelor Cristina Părăluţă si Raluca Ene.

Stadion: Ciocăneşti. Spectatori: 50. Au marcat: Ilie (64)/Borţoneanu (83). Au arbitrat: Cristina Părăluţă, Bogdan Bădescu, Raluca Ene. Observator AJF: Gheorghe Stoica. Cartonaşe galbene: Tatu (34), Stoica (42), Ilie (81), Costea (117)/Dumitrache (43), Sandu (93), Mitu (76). Cartonaşe roşii: Dinu (52)/Stoica (68). Şuturi la poartă: 8-6. Suturi pe poartă: 4-2. Cornere: 5-6.

Urziceanca II: Vasile – Bobirică (8 M.Tudor), Pătraşcu, Costea, Ilie – Stoica, Samuilă, Tatu, Silvian – Varga ( 70 Eftimie), Dinu. Antrenor: Ion Dinu.

Urziceanca: Păun – Rudaru, Sandu, Aioani (55 G. Popa), F.Popa – Matei (58 Stoica), Tudor, Borţoneanu, Grişcău – Dumitrache, M.Popa (70 Mitu). Antrenor: Daniel Ivan.

- Advertisment -

Most Popular

Liga a 3-a. Flacăra Moreni intâlnește astăzi pe ACSO Filiași

Derbyul etapei in Liga a 3-a, seria a 6-a se dispută la Moreni, unde Flacara Moreni va intalni pe ACSO Filași. Meciul se anunță...

Chindia se intărește! Neicuțescu și Fomba au semnat cu târgoviștenii!

Dupa ce a avut serioase probleme de efectiv in prima etapa, conducerea Chindiei a inceput sa tranfere jucatori cu ”greutate”. Dupa Daniel Popa, conducerea...

Flacăra Moreni, victorie importantă la Unirea Bascov. Pucioasa joacă astăzi la Filiași

Dupa egalul din etapa trecuta de la Pucioasa, 2-2, Flacara Moreni a obtinut prima victorie din campionat. ”Lupii” antrenati de Gabi Parsachiv s-au impus...

Chindia, egal prețios la Clinceni. Târgoviștenii au ratat un penalty

Chindia Targoviste a obtinut un punct important ieri la Clinceni, 0-0, rezultat care salta echipa noastra pana pe locul 7 in Liga 1. Elevii...