Acasă Stiri Reunire şi la FC Aninoasa

Reunire şi la FC Aninoasa

Picture 014Dacă Urban Titu nu cunoaşte încă data reunirii, cealaltă divizionară C a judeţului, FC Aninoasa, va relua de astăzi pregătirile, la baza proprie. Fotbaliştii antrenaţi de Haralambie Becheanu au efectuat deja vizita medicală, urmând ca la sfârşitul lunii să efectueze un cantonament de pregătire centralizată la munte, în zona Peştera. Echipa de lângă Târgovişte a stabilit să dispute în această iarnă mai multe partide de pregătire, care se vor juca în zilele de miercuri şi sâmbătă.

„Reunirea este luni, la ora 12.30, la baza proprie.Vom efectua cinci antrenamente pe săptămână şi nu trei ca până acum, iar pe 29 ianuarie vom urca la Peştera, pentru un cantonament de şapte zile. Am făcut împreună cu domnul Becheanu un program de meciuri amicale. Pe 16 februarie vom juca cu Flacăra Moreni, vom mai avea o „dublă” cu cei de la Câmpulung, pe 13 şi 20 februarie, urmând să mai luăm amicale cu Chindia, prima sau a doua echipă, cu Pucioasa, Ungureni sau cu o echipă din apropiere”, ne-a transmis preşedintele Cristi Mitrea.

„Vom transfera doi, poate trei juniori U 19”

Lotul echipei din Aninoasa numără în acest moment 20 de fotbalişti, dar conducerea clubului are în plan transferul a doi-trei juniori U19. Deşi a fost aproape să-l aducă pe Marius Dan, de la Chindia, acesta nu va mai ajunge la Aninoasa, alegând să plece în Germania, la muncă.

„Avem probleme cu jucătorii U19. Ne-am despărţit de Florea şi de Postelnicu, iar Marius Dan nu mai vine, deşi ne înţelesesem cu el. Vom mai aduce încă doi, poate trei juniori U19 până va începe campionatul, dar nu le vom mai face publice numele, până nu îi facem buni de joc”, a mai spus preşedintele Mitrea, destul de mulţumit de evoluţia echipei în turul campionatului.

„Echipa a jucat binişor pentru primul an în Liga a III-a, deşi a adunat cam puţinele puncte. Am avut meciuri unde am dominat, dar mingea nu a vrut să intre în poartă. Sperăm ca în retur să ocupăm o poziţie în partea superioară a clasamentului, obiectivul fiind locurile 5-8”.

- Advertisment -

Most Popular

Flacăra Moreni, victorie importantă la Unirea Bascov. Pucioasa joacă astăzi la Filiași

Dupa egalul din etapa trecuta de la Pucioasa, 2-2, Flacara Moreni a obtinut prima victorie din campionat. ”Lupii” antrenati de Gabi Parsachiv s-au impus...

Chindia, egal prețios la Clinceni. Târgoviștenii au ratat un penalty

Chindia Targoviste a obtinut un punct important ieri la Clinceni, 0-0, rezultat care salta echipa noastra pana pe locul 7 in Liga 1. Elevii...

Chindia Târgoviște, dată afară de pe stadionul ”Ilie Oana”! Unde ar putea juca târgoviștenii in Liga 1

Clubul Sportiv Municipal Ploiești a anunțat faptul că echipa Chindia Târgoviște nu va mai evolua pe stadionul „Ilie Oană”, scrie Gsp.ro. Administartorii de la...

După cinci ani la Chindia, Liviu Mihai si-a reziliat contractul cu târgoviștenii! La ce echipă a ajuns fostul mijlocas târgoviștean

De astazi, Chindia Targoviste a ramas fara un jucator exponential. Conducerea clubului i-a reziliat contractul lui Liviu Mihai, unul din cei mai reprezentativi jucatori...