Liga a IV-a a început în această ediţie de campionat cu o echipă din oraşul frigiderelor, Săgeata Găeşti disputându- şi meciurile considerate pe teren propriu pe stadionul „Tineretului”. Ulterior, aceasta a jucat la Perşinari, iar din retur va evolua la Produleşti. La Găeşti a mai rămas o echipă, Progresul, dar în ultimul eşalon valoric, al şaselea (Promoţie). E prea puţin pentru un oraş precum Găeşti, cu tradiţie fotbalistică, iar primarul Gheorghe Grigore şi-a propus ceva în acest sens.
„Din vară, o să facem o echipă de fotbal a oraşului, care va fi formată în special din elementele locale. Dacă există posibilitatea să o înscriem în Liga a IV-a, nu cred că vom trage la promovare, dar nu se ştie niciodată. La mine este mult până mă încălzesc. Un lucru este cert, Găeştiul va redeveni ceea ce a fost odată”, a transmis „Griguţă”.
„Grupele de juniori ale Progresului le susţin din propriul buzunar”
Gheorghe Grigore promite că va acorda atenţie şi sectorului juvenil, dacă va continua pe funcţia de primar, în acest moment susţinând din propriul buzunar cheltuielile juniorilor de la Progresul.
„Primăria Găeşti nu este implicată, astfel că eu plătesc tranport, barem de arbitraj şi tot ce înseamnă cheltuieli ale echipei”. Edilul şef de la Găeşti a modernizat baza sportivă, primăria montând 1.000 de scaune şi refăcând vestiarele. „Stadionul arată la superlativ în aceste momente. Am schimbat scaunele la stadion, o să schimbăm şi zgura pentru atletism, iar apoi vom acoperi şi o tribună. Stadionul este împrejmuit în totalitate, iar vestiarele au fost modernizate”.
207
