FCSB întâlneşte astăzi pe PAOK, în meciul al doilea meci din grupa Europa League. Din lotul campioanei fac parte dâmbovițenii Florin Tănase, Daniel Popa, Vlad și Octavian Popescu
După victoria clară cu RFS, 4-1, FCSB întâlneşte astăzi în Grecia pe PAOK, în al doilea meci din grupa Europa League. Partida se anunţă una infernală, suporterii grecii fiind printre cei mai fanatici din lume. Din lotul campioanei fac parte şi trei dâmboviţeni: Florin Tănase, Octavian Popescu şi Daniel Popa. Unul singur este anunţat titular, Florin Tănase, Popescu şi Daniel Popa fiind rezerve.
După prima partidă din grupă, FCSB are trei puncte şi ocupa locul doi în clasament, după Ajax, care are tot trei puncte, dar cu golaveraj mai bun. Dacă va prinde unul din primele opt locuri, campioana României se va califica direct în optimimile de finală ale competiţiei. În schimb, dacă vă prinde unul din locurile 9-24, FCSB va da un baraj pentru a prinde faza optimilor.
„Dacă ne gândim la modul în care am pregătit acest meci, am făcut-o la fel ca la fiecare partidă, nimic diferit. Dacă aș spune că nu este un moment emoțional pentru mine aș minți. Este o echipă pentru care am jucat 3 ani, dar asta ține de trecut. Sunt foarte mândru să fiu la Steaua București. Sunt un antrenor profesionist acum și pregătesc toate meciurile la fel, nu fac diferențe.
Să fiu sincer, nici mie și nici jucătorilor mei nu ne place să jucăm la egal. Cred că dacă obiectivul tău este să faci egal, maximum pe care poți să îl scoți este un egal sau să pierzi. Vrem să câștigăm meciul, ăsta este obiectivul. Știm că va fi un meci dificil, dar vrem să îl câștigăm. Nu ne gândim la un egal”, a spus Elias Charalambous la conferința de presă.