Deși ar fi trebuit să se reunească sâmbăta trecută la baza proprie, Atletic Fieni a amânat acest lucru pentru miercuri seară, când s-a disputat un amical cu echipa de Liga a V-a, Voința Buciumeni. „Nu a plecat nimeni de la echipă deocamdată, dar am înțeles că Tudorache și Sacagiu vor să se transfere la alte echipe. Eu le dau drumul să plece, nu îi țin cu forța. Dacă în altă parte câștigă mai mult, să se ducă acolo, dar să fie atenți ce semnează. La noi prima este de 100 de lei la victorie și jumătate la egal, sistem care era de pe vremea când am promovat în Liga a III-a. Așa va fi și în acest campionat, dacă nu câștigăm, nu luăm bani”, a transmis Florin Cernea.
„Fotbalul va continua la Fieni”
Deși mai mulți jucători și-au exprimat dorința să plece de la Fieni, Florin Cernea spune că sunt soluții pentru înlocuirea lor.
„Chiar dacă vor pleca din jucători, avem soluții pentru înlocuirea lor, nimeni nu este de neînlocuit. Suntem în discuții cu mai mulți jucători, vom promova și câțiva juniori, ne descurcăm cum putem. Sunt jucători care și-au exprimat dorința să vină la noi, așa că nu este o problemă dacă pleacă câțiva. Fotbalul va continua la Fieni. Avem sprijinul Primăriei, noi fiind printre puținele echipe care și-au achitat obligațiile financiare față de fotbaliști”, a mai spus Florin Cernea.
Atletic nu va efectua antrenamente până la începerea campionatului, în schimb va susține mai multe jocuri de pregătire cu echipe din zonă.
187
