AcasăStiriSezon dificil pentru Pietroșița!

Sezon dificil pentru Pietroșița!

954781_465600733524451_262201295_nUna dintre echipele greu încercat în acest sezon competițional 2013/2014 a fost Voința Pietroșița. Echipa din nordul județului a reușit o clasare totuși bună, locul 11 nefiind deloc rău având în vedere problemele de la echipă. Începutul de sezon aducea pentru Pietroșița o încredere debordantă având în vedere că era deținătoarea Cupei României.

Se spera la o clasare în primele 6 sau de ce nu și mai sus. Ei bine, socoteală de dinaintea târgului nu s-a potrivit cu cea din târg și Posta & co. au îndurat un sezon foarte greu, în care s-a pus până și problema retragerii sau a retrogradării.

Finalul găsește Voința, așa cum am spus, pe locul 11, cu 36 de puncte adunate în 32 de etape. Nordicii nu s-au descurcat rău în atac înscriind de 63 de ori dar primind, atenție!, 102 goluri (a treia cea mai slabă apărare).

Băieții dlui. Neguțescu au tras din greu și au reușit să evite zona ”nisipurilor mișcătoare” prin victorii vitale cu Crevedia, Perșinari sau Dragomirești. 11 victorii și 3 remize au fost punctele obținute de Pietroșița în acest sezon, unul nu foarte bun pentru echipă. Deținătoarea Cupei a dezamăgit și în în această competiție, fiind eliminată în șaisprezecimi de satelitul din Promoție.

Pentru noul sezon sperăm ca fotbalul la Pietroșița să nu moară și echipa să renască, să se bată din nou acolo sus!

231
- Advertisment -

Scoruri fotbal live

Most Popular

Recent Comments