AcasăStiriChindia, ce final!

Chindia, ce final!

Picture-111 (1)Optimism, fotbal, bucurie, susţinere sau determinare sunt câteva din ”ingredientele” pe care Chindia le-a oferit și le-a primit la rândul ei din partea publicului târgoviștean. Păcat că nu până la capăt! Aproape tot orașul a susținut echipa lui Silviu Dumitrescu în ceea ce s-a dorit o nouă revenire în al doilea eșalon fotbalistic al țării. Chindia a început sezonul excelent, a adunat victorii aproape peste tot, a jucat un fotbal plăcut, chiar dacă nu deosebit de eficient.

A oferit momente de bucurie stadionului ”Eugen Popescu” care se umplea și mai mult pe măsură ce creșteau și punctele Chindiei. Momentul culminant, meciul de acasă contra Fortunei Câmpina, partidă jucată în mare parte cu sufletul, partidă în care am văzut în teren 11 oameni ce s-au luptat pentru fiecare minge.

Rezultatul? 2-1 Chindia și primul loc în play-off! Ei bine, de la începutul play-offului echipa lui Silviu Dumitrescu nu a mai fost aceeași. Cu un avans liniștitor în fața câmpinenilor, târgoviștenii au avut promovarea în buzunar.

Ne trebuia un singur punct într-un tur-retur contra Fortunei. Doar că spre dezamagirea tuturor nu reușim să scoatem nici măcar un egal. Pierdem acasă, un 1-2 extrem de greu de digerat. Parcă revedem cum tot stadionul oftează la șansa avută de Cristi Cherchez în final de joc…Ce bun era un 2-2!

Chiar și așa, Chindia rămâne favorită la promovare, trebuind să nu piardă în retur. Fortuna simte miros de sânge și nu poate scăpa printre degete o asemenea șansă. Scurt 2-0 și Chindia e aproape out din lupta pentru ”B”.

A rămas să ”stăm la mâna altora”, doar că acești alții despre care vorbim sunt cu mult sub nivelul Fortunei Câmpina. Speram la o minune din partea Piteștiul dar Câmpina câștigă 5-0 în Trivale…Mai are un hop Fortuna, dacă îl putem numi hop, meciul de acasă cu Atletic Bradu.

Nici cei mai optimiști suporteri târgovișteni nu cred că mai speră la o minune. Chiar ne-ar trebui o minune! Concluzia? Simplă pentru unii, complicată pentru alții. Fortuna a fost mai bună, a remontat un handicap de 6 puncte și a arătat că de la anul merită să joace în Liga a 2-a.

Este greu de crezut că am putut rata o promovare ce părea la îndemână dar poate că fotbalul a pedepsit Chindia în acest campionat. Poate nu a fost anul nostru, poate nu acum… Indiferent de ceea ce se întâmplă trebuie să ținem steagul sus: HAI CHINDIA!

205
- Advertisment -

Scoruri fotbal live

Most Popular

Recent Comments