“Stirea” anului in fotbalul dambovitean. O echipa de Liga a 5-a l-a transferat pe Adrian Nedelea

0
2254

Stirea sfarsitului de an, mai bine zis gluma sfarsitului de an, vine de la Viitorul Gaesti. Managerul general, Florin Popescu, a anuntat, ieri, pe pagina de facebook a clubului din Gaesti, ca echipa din orasul frigiderelor l-a transferat pe….Adrian Nedelea.

“Cel mai titrat jucator pe care il are in acest moment orasul nostru, Adrian Nedelea, va evolua din retur la Viitorul Gaesti. Bun venit, Ardiles!”, a scris Florin Popescu pe pagina de facebook.

Initial, am luat totul ca pe o gluma, dar managerul de la Gaesti a revenit cu o ….completare. “Nu este o gluma ca Nedelea va veni la echipa noastra. Ma bucur foarte tare ca a hotarat sa vina la echipa noastra. Mosul a venit cu cel mai mare cadou pentru noi: Adrian Nedelea”, a scris Florin Popescu, astazi, pe facebook.

L-am contactat pe Adrian Nedelea, care a infirmat cele spuse de Florin Popescu. “Nici vorba sa ma duc la Gaesti. Totul a fost o gluma. Nu se pune problema sa joc la Gaesti din retur”, a transmis Nedelea, foarte aproape de un transfer la Aninoasa.

Asadar, Adrian Nedelea nu va evolua la Gaesti din retur. Cel mai probabil, Nedelea va juca din retur la Aninoasa, sau la Gloria Cornesti, daca transferul nu se va realiza.