Luceafarul Darmanesti si Gaz Metan Finta, singurele echipe cu punctaj maxim din Onoare

0
877

Singurele echipe cu punctaj maxim in Onoare sunt Luceafarul Darmanesti si Gaz Metan Finta, liderii din Nord, respectiv Sud. Etapa de duminica a adus victorii importante pentru cele doua echipe. Echipa din Darmanesti a castigat puncte importante la Bezdead, victoria venind destul de greu, 4-3, succes care o mentine lider in Onoare Nord. Dupa un inceput bun, Sportul Voinesti a pierdut teren si a ramas la cinci puncte in spatele liderului din Darmanesti.

Seria Sud este dominata autoritar de Gaz Metan Finta, care are 9 victorii din tot atatea meciuri disputate. Etapa trecuta, echipa din Finta a invins la Tartasesti, 2-1, dar oficialii de la ACS au contestat mai multi jucatori de la Finta, contestatie care va fi judecata maine de CCD.

Etapa viitoare, cei doi lideri au meciuri aparent usoare. Lucefarul Darmanesti va juca acasa, cu Sageata Gura Ocnitei, meci care va aduce probabil a zecea victorie pentru Darmanesti. Gaz Metan Finta va avea si ea parte de un adversar destul de accesibil, Viitorul Gheboaia fiind o umbra a echipei din sezoanele trecute.